Vrei să asculți adâncul meu cum geme,
Pe pântec punându-ți țestul adormit,
Și mâna zace lângă trupul meu iubit
Să mă atingă încă se mai teme.

De patimi urechea-ți s-a-mpânzit,
De vuiete necernite de vreme,
De ființa-mi ce zvâcnește alene
Și-obosit de-atâta chin, ai adormit.

Astăzi nu mai am nici laurii pe frunte
Căci nu mă lași să-mi osândesc dorința
Într-o fecioară din nou să mă prefac

Resemnată, vreau să-mi arăți o punte
Clădită din dorul ce-ți dă credința,
Între Tu și Eu și Noi să nu mai zac.