Sunt luptă fără viață, sunt trai lipsit de sens,
sunt noaptea-ncondeiată pe ou plângând din mers,
sunt umbră și lumină. Sunt pas către-napoi,
sunt spaimă adunată în nopți ucise-n doi.

Am inima de gheață, căci focul meu e stins
căzând din fericire, aduc cu mine-un vis.
Am mintea-nvolburată de gânduri zeci de mii
spărgând, fără speranță secundele pustii.

Port taina cea din urmă, apus din răsărit
port otrăvit în mine blestemul nesfârșit.
Știu ce n-au vrut să afle nici magii, nici nebunii
când timpul, scuipă-n față obrazul trist al lunii…

Tânjind dupa credințe, n-avem decât iluzii…