privighetoarea cîntă-n primavară,
cîntecul unei noi iubiri,
pe care-l lasă înspre vară,
un cîntec de nu voi mai fi.

m-oi duce acolo de-unde sînt,
în liniștea curată,
din care-am apărut,
și, veșnic, iar, voi fi.

dar tu, pierdută pe vecie,
pe unde mai colinzi acum ?

prin vara umbrelor, pustie
de anotimpuri, și de drum,
îți cînta, iar, privighetoarea,

pe care-o ai inger de pază;
cînd lunecă din cer o rază,
și heruvimi iti cer sa fii,

o muritoare...