Nu-i viata un miracol oare?
Dar mai conteaza unu’-n plus?
Si totusi, inca se mai moare,
De ce privim atunci in sus?

In jos ar trebui sa ne uitam,
Sau de ce tocmai in sus?
Nici nu ne mai minunam,
Fiindca totu –i presuspus.

Ma uit cu uimire la tot ce e viu
Cu misuna, prin ape, pe pamant,
De-am fi doar noi si-n rest pustiu
Am pretui noi toate cate sunt?

Vazut-ai tu o vrabiuta moarta?
Inutil pachet de fulgi si de oase,
Un mic gunoi, langa vreo poarta
Doar ieri la geamul tau cantase…

Vazut-ai tu o broasca moarta?
Intinsa undeva, in calea ta,
O piele uscata, strivita de soarta
Care mai ieri, pe-un lac oracaia…

Pesemne c-ai vazut si-un tintirim,
Unde pamantul are gura
Si mai inghite cate-un anonim,
Scutit de-o veche batatura.

E un miracol? Crezi ca nu-i!
Fiindca se-'ntampla prea des
Si se intampla orisicui
Si se intampla in exces.

Nu exista miracole-asadar?!
Toate sunt… pur si simplu firesti
Poate cu rost, poate-‘n zadar,
Miracol e totusi ca sunt si ca esti.

~adria~ 19 decembrie 2000