Pe maluri sălcii s-au trezit alene,
Ca să aștepte-un răsărit de soare.
Presimt în tâmple trândavă licoare,
Dar somnul încă n-a pierit din gene.

Pe crusta apei scânteieri fugare
Ascund uimirea presurei sub pene,
Iar plânsul ierbii, năpădit de lene,
A pus cu zorii pietrelor prinsoare.

Privirea blândă-n orizont rănește.
Pe cer stau nori molateci ce ascund
Aripa clipei. Gândul ocolește

Cuprinsul frunții într-un zbor rotund.
Și peștele luminii își sticlește
Eternitatea-n lacul fără fund.




14 martie 2005