cum să-ți spun
nu mi-a plăcut niciodată Cioran
iertată-mi fie îndrăzneala
moartea mă mișcă mai rar decât viața
sau poate doar pe balustrada noctambulilor
mă fac un mic saltimbanc uneori
și mă scriu soarelui lună inversată
nu mi-a plăcut
îți spun ceva mai încet
niciodată house și heavy metal
firește că emisfera mea stângă
se zdrăngănea peste cea dreaptă
se întretăiau și mi se tăia firul
în mai mult de o mie și una de nopți
fiindcă la felinarele-albastre amuțeau poveștile
cum să te fac să-nțelegi
nu mi-a plăcut niciodată vorbăria
goală deșănțată și prea aromată
mieroșenia și mai ales aceea împrunată
molfăită sau mai rău
dumicățită-n agresivități gratuite
și nici măcar un gram cântărite
nu firește cum să-mi placă
șosetele întoarse pe cealaltă față a dimineții
când roua nu mai are flori ale binelui
și nici nu mai mustesc stelele căzătoare
de viața de apoi a închipuitei noastre cazne

Doamne, lasă-mi ușor neplăcerile toate
pe-o magnolie-aprinsă-ntre morminte
pot eu oare ști cât de neplăcută
e moartea?