Poem


În fiecare clipă se repetă cîte ceva din vîrste,
în buzunarele lumii luminile se schimbă între ele
pe urmele nopții.


domnul îmbrăcat elegant cu hainele noastre,
căruia ne-a plăcut să-l numim timp, ne intră în case,
aruncă o cunună de mac și pleacă apoi.
pe oamenii veșnici îi privim de la geam
cum merg pe străzi către ei înșiși,
îi întîlnesc pe alții și se îndrăgostesc…


pe trotuarele seci, în privirile ude ale dimineții –
roșiatic început de speranțe – tîrăsc după ei cultura.


tot de la fereastră le slobozesc seri
să aibă loc de iubire, despărțire și moarte.