De mâine vreau să nu-mi mai tremure mâna
Voi ucide fără milă orice musafir nepoftit
Orice străin care se încumetă să ridice vălul
Tăcerilor de diamant dintre mine și tine.

Voi fi ca o pasăre neagră, șovăind între zbor și moarte
Undeva, la marginea lumii
Negăsită, nechemată, neiubită de nimeni
Alunecând peste umbrele altui tărâm
Cu pleoapele închise.

De mâine, va trebui ca drumul să uite
Soarele să ierte, copacii să mintă
Distanța de la un punct la altul înseamnă o infinitate
Tăceri săpate în stâncă, colorate cu sânge
Nu mai vrei, nu mai vreau.