uneori mai visez sferele acelea transparente
în care noi călătorim prin moarte fără să ne atingem
ling marginile visului ca pe un genunchi julit
tu nu mă trezești niciodată la timp. am întârziat amândoi de data aceasta
cărnurile noastre verzui ne scârbesc într-atât încât hotărâm să incinerăm orice dorință.
în timp ce eu scriu un text despre întâmplarea aceasta tu ai o erecție involuntară
mă sperie gândul că nimic nu mai e pentru mine. din patul nostru conjugal
cresc ierburi ciudate pe care le amestecăm în creuzetul fiecărui vis.
aceeași doză.
în fiecare noapte ascultăm jazz.
aceeași doză.
până la urmă adorm în somnul tău spastic
înnebunind fără atingerea ta eu îmi desenez în pântec un copil fără nume. mă rog apoi cu rugăciunea lui
de nenăscut să găsesc un sens acestei întâmplări transparente și postume