Trei vagabonzi la poartă-mi vin;
Artiști — o mică trupă:
Copiii după ei se țin,
Și câinii dau să-i rupă...

Sunt doi micuți, e mama lor;
Ea, cu flașneta-n spate.
E-o zi de toamnă, pic de nor,
Dar cât de triste-s toate!

Cu ochii duși, ca în extaz,
Ea cântă, și ei joacă.
Îi cade părul pe obraz
Și praful o îneacă.

Ei joacă, sar și se-nvârtesc,
Împiedicați în zdrențe;
Răsuflă greu când se opresc
Și fac la reverențe.

ÃŽntinde piciul istovit
O pălărie spartă:
Comedia s-a isprăvit,
De-acu — la altă poartă...

Pe urma celor ce s-au dus
Vârtej de frunze-aleargă...
Că mulți mai poartă Cel-de-sus
Pe lumea asta largă!