Ia să scoți inima din poezie
să mi-o oferi ca o punte spre tine!
Ce atâta hoinăreală printre cuvinte,
atâtea dorințe nestinse aprinse în cifre
de parcă torțele s-au născut
odată cu pitagora...ce cuvânt desuet
mi-e rușine să-l scriu

spuse tastatura

Am să uit că glasul nu știe să scrie
și-ți voi pasa cuvintele ca pe un balon de sticlă,
sau cum preferi... poate o minge medicinală
mi-am dorit sa fiu jucătoare de oină
și am devenit, ca să vezi, Negrul

spuse urma celui care
până mai ieri descoperise
frigiditatea

Crezi că viața te scapă de moarte?
eu cred, spuse pensula, că părul te ajută
să înlături mătreața din cotidian
fără păr, continuă aceeași pen-sulă, nu ai putea să scrii;
deci chelule, renunță la tablouri murale,
apucă-te să trăiești, îți împrumut eu din
podoaba mea capilară
îți ajunge de-o creastă;

Și la tine ajungi
trecând prin perii
de sus sau de jos
depinde
pe ce treaptă antisocială
îți place să te speli
sub dinți.