În clipocitul zorilor, frământat,
mi-am trezit membrele amorțite
si mi-am ridicat contemplativ privirea:
Plouă...
Miroase a nou, a rece, a albastru.
Încă visez si imi spun Bhoemia.
Orice încercare de a mă descatușa
de acest nume e sortită unui fiasco...

Așa că zăbovesc într-o stare
în care nici nu mă plac, nici nu mă detest,
ci mă accept;

visând - așa îmi scriu cu amprente false
pseudo-cuvintele.
Mă repet, obsesiv ecou de tinerețe și visare...