Dorinta

Îi spun, așa, în joacă,
în timp ce-i mângai șira spinării
delimitându-i, cu degetul mare, vertebrele:

“Încerc să mă adun intr-o singură entitate,
poate în afara timpului,care să fie doar a mea,
pe toată desfașurata ei, ...”

mă abat puțin, coborând spre
mijite arcade. Gingașă corabie
se dedă palmelor mele alunecând;
ghicite mere parguite, parfumate,
catifelată amăgire în degete ...
tremurândă atingere
pe după șolduri îmbinându-se

“... fară să mă lipsesc de oriunde mă cheamă timpul
și să mă regăsesc cu toate punctele într-o mulțime nevidă
și dintr-un singur punct divin pe care nu-l voi numi Alef?”

Mai rămâi? mă întreabă ea
cu speranță în glas si
dorință în priviri.