mă chem pe mine-n gînd, apoi, negînd,
golesc ce pot să fiu cînd sînt

absența doar mă știe pe de rost
și-n ea îmi caut firea și un rost

eu mă deschid în mine, dar mă-nchid
în fața celor care mă divid

mă recunosc acei ce nu sînt încă
(lacună în manuscris, după care
textul se încheie astfel:)
apa clară a Ființei
este-ntr-o fîntînă-adîncă.