Ca bunic, ca tata si ca fiu
Va strang pe a mea rana rece
Si-am sa raman intr-un sicriu
Si vaiata mea are sa plece.

Sunt oamenii din ce in ce ma duri
Si pentru a lor viata strang intr-una,
Strang lucruri ce incap in patru sacanduri,
Strang fapte una cate una.

Si a lor viata toata incape-n patru randuri
Scrise de mana celui ce e critic,
Iar tu nu poti acum sa mai induri
Nici criticul care devine mitic.

Si ori ce-ai face, ori care ti-ar fi fapta
Pe a ta viata se depune
Nedreapta si cruda lopata
Umpluta de nisip si de genune.

Caci asta-i soarta celui ce traieste
Si-a mea-i la fel ori cat eu scriu
Si fiecare-ajunge, ori cat el se fereste,
La urma urmei tot intr-un sicriu.