imi amintesc irisii tai multicolori si utopici
ca panourile cu fotografii de la intrarea in ambasade,
parul tau cu incalcelicafenii, verzui, alburii si albastre
aidoma pamantului vazut de pe luna
ah, intrerupatorul meu dulce
femeie de ebonita
imi amintesc ochii tai stransi, gura mancata, pulpa julita
cearceaful privindu-ne cu o simpatie de sticla.

...dar ce vroiam sa spun, ma intorceam pe sub stelele galbene
pe undeva pe mantuleasa in jos, pe langa grilaje, pe pavajul sonor
la patru dimineata, apoi am luat tramvaiul si mi-am lipit gura si pometele de bara de aluminiu
obosit, intors pe dos de vin si fursecuri, in urechi mustindu-mi
beatlesul de pe albumul alb, led zeppelin 5 si santana
cu stomacul o punga plina cu acid clorhidric
si obosit, rupt de obosit, frant...
o femeie de cincizeci de ani isi dizolva fardurile jupuite-n vagon
poseta de lac violet isi freca pielea sensibila
de geanta mea de umar in care casetofonul zbarnaia din toate sarmele, difuzorul visa,
vajaitul din urechi iubea fara strop de sperantaa
o durere de tample din oja si lac de garanta
pe mainile mele venele ridicasera corturi de circus occidental
eram rupt, beregata refuza gestul simplu al deglutitiei
rupt, rupt...

ce a mai ramas din noi, intrerupatorul meu dulce,
femeie de surubele si ebonita?
ma-ntreb daca esti acum fericita,
femeie de ebonita,
ma-ntreb daca ai trepanat
genunchi patrati, parosi, indiferenti de barbat
daca ai rasturnat destule tramvaie, daca ai deraiat destui nori
daca ai ros destule clavicule ca sa fii fericita
daca ai rupt cu coaja de saaange destul tifon
daca ai fost pe destui munti de revelion
ca sa fii fericita
in noaptea plina de faruri...

e asa de rau sa fii singur cand creierul tau iubeste
cand ficatul tau trebuie sa miroasa patrunzator a fard de pleoape si ruj
in fine...am coborat si am luat-o prin zapada pe dorobanti pregatindu-mi raasul negru sa se intingaa
in oglinda cu ape strambe din lift
aveam cearcane de piele de soparla, albastra
...e rau, rau sa te ghemuiesti pe vine in lift
sa cazi pe o parte in lumina cubica, galbena.
eram obosit, ingretosat de cafele, beat de insatisfactie
cinic asemenea unui desen in carbune...
eram peste masura de obosit, pana la ruperea
vertebrelor lombare...

ma-ntreb daca esti acum fericita
ma-ntreb daca bluzele tale gunguresc acuma de fericire
ma-ntreb daca lumea ti s-a mulat in fine pe pulpe ca un ciorap-pantalon
daca soarele ti-e brizbriz, un pamplezir, un zorzon
daca iarba sub cerul albastru
albastru...