De azi voi fi femeia deșertului
Ce în nisip îți va scrie iubirea,
Voi îmbrăca rochia vântului
Iar în păr am să-mi prind fericirea.

Am să stau gătită-n mireasă
Spălându-mi irișii cu zarea de foc
Am s-ascult cum vioara măiastră
Mută deșertul si munții din loc.

Am să-nvăț vântul pătimaș să iubească
Și pe Soare , să sărute mai cu foc ,
Am să le dau o pojghiță lumească
De suflet , fericire si noroc .

Dar ca o stană prinsă-n rădăcini
Am devenit crăiasa așteptării ,
Am adunat speranță din lumini
Și lacrimi din adâncurile mării .

Prefă-te-n vânt!Și-așa e prea târziu
Secunda s-o mai poți opri in loc.
Cu drag răscolește-mi nisipu-arămiu
Și sărută pașii mei de foc.

Am fost una cu eternitatea
Dar prin ceruri briza ți-ai cernut.
În pactul încheiat cu soarta
M-ai rătăcit sau m-ai pierdut.

Însă-am obținut o clauză scrisă
ÃŽn sarcofagul lui Tutankamon :
Þi-am lăsat moștenire iubirea promisă
Și siguranța că și tu-ai fost OM .