Iar imi zambeste singuratatea...
Iar ma inec in oceanul cu vise moarte,
cu cosmaruri decolorate,
cu dorinte ucise,distruse,ingropate...
Fara nici o mangaiere...
Fara nici un colac de salvare
lacrimi triste de disperare
cad usor,
ca o ninsoare,
peste mainile-mi goale,
dar atat de pline de nerabdare.
Acelasi refugiu.
Nimic nu se schimba.
Aceeasi amara alinare...
Un zambet rece de la un al doilea Soare
NEGRU.
Acum iar nu am scapare!
Cade si iar ma loveste
cu un sarut cald de metamorfozare...
Petale de nebunie pura
ning peste creieru-mi stricat,
patat cu durerea crunta a singuratatii
coplesitoare...apasatoare...ingrozitoare!
Aceleasi linii frante, rosii,
impodobesc mainile-mi goale...
Nu mai primesc imagini clare...
Totul e-n ceata.
Usor, totul dispare,
si acum moartea face ultima mutare.
Ma copleseste cu strigarea-i disperata!
Ma atinge,
ma mangaie asa cum o faceai tu odata,
apoi m-arunca-ntr-o prapastie intunecata.
Durerea creste;
este tot mai mare...
Renasc, cuprinsa de aceeasi disperare.
Revad surprinsa opera de arta
ce zace multumita, asezata
pe mainile-mi goale...
atat de goale...
Si ochii-mi grei dau nastere la rauri...
Si gandurile-mi negre nu-nceteaza...
Totul se-nvarte;
moartea radiaza;ma face sa tanjesc dupa pierduta-mi viata.
Si apari tu,
ca o intruchipare a luminii!
In Iad ploua cu lacrimi dulci, fierbinti, uscate.
M-atingi usor, dar moartea ne desparte.
Imi saruti buzele inca putin calde,
si ma cuprinzi umplut de-o bucurie vida...
Nu credeam ca voi mai simti inca o data!