pământul (și soarele) le supse fețele
și le-nclestă gurile. Umbrele
brațelor întinse se frângeau pe garduri;
uneori ieșeau în plină uliță.
Primăvara, ajungeau tocmai în celălalt capăt
(al satului)
ba frânte, ba, așa..., întinse...
ca niște brațe goale cu umerii roși.
Parcă pământul le-ar fi atârnat,
acolo, pe umeri;
dar mai mult le presa pe ceafă (cu
toată forța).