fondul de azur al tabloului vietii, cerul
vegheaza linistit natura statica a mintii muritoare
intinsa-usor pe iarba moale si fragila,eu, misterul
privesc lumina dureroasa si mistuitoare...



un cor divin de ingeri se-aude vag de sus
vesteste-a lumii prabusire-n propria cenusa obosita
acorduri de lira se-agata de pumnii pufosi, dar nu-s
privesc in jur si-observ ca tot de ingeri sunt incercuita...



ma-ntreaba in soapta daca stiu ce e iubirea pura
ma uit la ei cu consternare si le raspund ca nu stiu
de cand e-urata lumea, am uitat de vremea buna
am intrebat si sufletul, dar acum e pustiu...