Acum sunt lemnul tânăr ce-și aprinde
Doar gândul, de scânteia îl atinge
Amestecând esențele dospinde
Metamorfoza-n seva mea se-ncinge.

Și mii de ipoteze-alambicate
Se-adună și se sparg printre cuante
E anotimpul meu de libertate
Dar și de circumstanțe-atenuante.

Aș vrea să-ncui cu șapte chei speranța
Să nu albească repede la tâmplă
Uitându-i vieții mele importanța
Cum prea ades cu oamenii se-ntâmplă.