nu plîng, bărcile m-au legănat la mal pînă la greața lui knut
mănînc zilnic o banană are potasiu și-mi ține de urît în metrou
aproape două stații hulpave
argintul nu sare nici azi din buzunare
nu ne privim în ochi
el are cioturi în loc de picioare
tunelul ne piaptănă contururile ca o mînă dezacordată
de dincolo de cearșaful cu crime și pagina cinci
rîde cinic fata cu buricul capsat într-un belciug unsuros
oare ce străzi traversăm chiar acum la suprafața noastră
ca ridurile?
ce scrie pe cerul lor?
la semafor cine plînge în dimineața aceasta?
poate că sînt chiar eu uneori mă uit pe te miri unde
revin după o vreme cînd îmi aduc aminte să mă iau acasă
să mă-nvelesc
și să-mi citesc o poveste
în care nu cred