femeia aceea
avea un pulover de mohair
mă privea prin muțenia ferestrei
își lipise palmele de chipul meu
răpind neliniștilor
ultima imposibila mîngîiere
golul dintre noi
semăna tot mai mult
cu o duminică ploioasă în munți
tăcerea ne incomoda
pluteam în ecourile unui pian imaginar
spre țărmurile așteptărilor inutile
ne despărțeam
descoperindu-ne
banalitățile