Mi-ai spus: „De unde-ți vine ciudata întristare
Ce crește ca și marea pe-un țărm stâncos, pustiu?”
Când inima culesul și-a isprăvit, ne pare
O boala viața. Taina aceasta toți o știu.

E o durere simplă, deloc misterioasă
Și limpede ca tine când râzi și lumii placi
Nu căuta degeaba frumoasa mea curioasă
Și-acum, deși ți-e glasul atât de dulce, taci!

Taci, ne-nvățato! Suflet ce nu cunoaște ceața!
Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viața
În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis.

Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt și-alene
Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
Și-ncet s-adorm în umbra ce-ți lunecă din gene!