Animalele au inceput
sa ma imbratiseze cu ura...
Ma las purtata de cantecul lor melancolic,
delirant,
prin zapada neagra si arsa.
Nu mai stiu unde trebuie sa ajung.
Trebuia sa...
Acum iar ma scufund in
oceanul cu vise moarte si decolorate...
Sunt singurul om de pe Pamant
mancat de moliile vietii.
Ii mangai fata
si-i ascult cuvintele triste...
Ii mangai buzele
prea arse de pasiune
si vreau sa mor
imbratisandu-i trupul nud.
Nu pot sa-i mai simt
delicatetea sufletului...
Nu pot sa-i mai vad ochii
muscati de remuscari...
Il tin in brate si mi-e tare dor de el!
Parfumul vietii a inceput sa puta ca un hoit!
Nu simt nimic
si asta doare...
Flacari puternice m-aprind...
Vreau doar sa uit...
Cu disperare ma agat
de caramizi taioase...
Nimic nu-i logic si e masochist.
Ma acoperi iar cu acelasi voal negru.
Totul miroase a hoit incins;
totul ma doare...