între câte tăceri adormite cu capul pe brațe poți să-mi pictezi cuvinte
să fie cuvinte zâmbind să fie cuvinte născute cu firul de dimineață
culorile alege-le după cum trece luna nevăzută prin șirul albastru-al luminii
ține-mă strâns de valul prefăcut în ocean haaaaaaideeeee urmărește-mă înot
până ce ne revărsăm limite de viață peste plaja convențiilor ochilor întredeschiși

pe muchia mai mult curbată a sângelui aleargă-mi clipele acum ne vom compara
visele cine alunecă mai adânc îl înalță și pe celălalt
am crezut întotdeauna că e nevoie de aer pentru a respira de apă pentru a bea de pământ pentru a mă întinde să mor
de la o vreme aș spune mai curând de la un tine încoace plămânii mi se umplu mai ales cu mările toate
mă suspectezi degeaba c-aș fi sirenă întotdeauna ai câștigat visele tale au purtat zmeiele fără o pală de vânt
apoi mă clatin pe ape din care îmi regăsesc echilibrul unei voci uneori e și o mână întinsă
stinge-mi luminile acum mă așez să trăiesc am cuprins întâlnirile toate într-o spirală
știi doar simplitatea ni se oferă la fiecare clipă undeva între eu tu și noi
tăcerile se ridică pe vârfuri de fapt mereu treze
cât de des adormim între ape
întâmplătoare

de-atunci nimic nu se mai întâmplă strigătele noastre lipesc lacrimi de cer
noi
noi