Caldura lumii daca-mi intampina dorinta,
Uitand de-nmiresmatele flori ce-ncanta mortii,
Merg sub copacul verde c-un fir de iarba-n gura,
Ma-nchin la anotimpul de carne si de roua.

Acolo-atinge ora si insula, si drumuri,
Se-apleaca pe fantana cu bunatate-n piatra
Sa-i interzica setei zadarnica nadejde,
Nadejdii credincioase ca suflul sarutarii.

Deschis e ramurisul la nascatori solare;
O vad cum se trezeste pe patul ei de pleoape,
Materna uitare de sine unde se-ntinde steaua
Pana la goala inima ce-i hranita cu frunze.

Mireasma diminetii iubirea o pazeste.
Daca va-ntemniteaza sangele alte febre,
Inlaturati tacerea in care sta sa moara
Palinda vesnicie din despartite zile.

Nu mai amestecati memoria-n curbe obosite
De chipuri mult prea albe-n oglinzi intarziate,
Prin miile de jocuri de zbarcituri perfide,
Ca, implinind inelul, minciuna s-o inchida.

O fata tolanita isi despelteste parul
Sa-l mangaie plictisul din palma-mi taraneasca;
Prin gene trece vantul suav al curatiei
Ce-atinge bucuria si-i tulburat de pasu-mi.

Privirea-i e muiata de-o tainica lumina;
Placerea nevazuta in piept i se framanta,
Si limba-i e aproape, in negura-ncropita,
Inchipuind in clipa ranile incete.

Virtuti de roua, pentru saruturi dulce unda!
Se-aude noaptea care se-ntoarce sa ne-ascunda.