Eu împart la patru ace o vioară
și femeia de din mine o prefac în sunete
Ca și când din altă lume de o parte în cădere,
plânsu-mi cel târziu din scutece
l-aș ascunde ca pe-un câine iar legat,
acum

Eu mă las ca dinspre ceartă să pândesc din a veni
azi ori mâine
ultima biserică a lui Nu de dintr-o vineri
dacă poate a sosi

Eu împart la patru ace pe aici pe unde soarta
Căutând singur prin lume unde e deschisă poarta
Poarta uneori din singurătatea mea
Poate-mpart ninsorii tale maine pântecul din maica mea
pântecul din care iese vinerea plângând
când împart la patru ace pământiul din pământ

Eu împart cum se cuvine haine vechi la patru ace
Ceasuri și lumină din lumina cocoțată pe un gard
Ca să dea ora exactă și să dea femeii toate
Tot ce eu nu am putut să primesc de căpătat

Eu împart la patru ace din vioară un soldat ce desenează
cu privirea păsări dincolo de nunta lor
De aceea v-aș ruga a lăsa deschisă poarta
de n-aveți
vă-mprumut vioara mea