Alergau atât de înalte, mânzoaicele...
Copita lor - un amurg asudat;
Cu fiecare clipire
aerul era mai zălud

Și cerul: spart intre dinți ca o nucă
și crud...

Azi am să mă imbăt, în galop,
pâna când, vinovate,
să mi se spulbere mâinile catre tălpi.

-Aruncă-te!
Ziua asta e atât de înaltă!