Sonet de viață și speranță vie,
Mereu m-aduci pe calea cea mai bună;
De umbre dese dragostea răsună,
Iar tu-mi rostești versete numai mie...

Sonet ce curge în lumini și-nvie,
În spaimă,-n bucurie,-n dor de lună,
Tu cauți Adevăru-ntr-o minciună,
Așterni cuvinte rare pe hârtie.

Ești calm. Și taci. Spunând ce se cuvine,
Tu nu rostești cuvinte fără sensuri;
Doar ești sonetul fix, care-n măsură

Închizi o lume-ntreagă, și pe mine...
Și rime, nouri, folosești în versuri,
Cuprinzi, ca-n brațe, viața cu căldură.