eu iubesc agale atunci când aștern masa pentru o cină fără cuvinte
se poate să fie o taină încă în alabastru
un fel anume devotat al privirii mele de a se lăsa înaltă
ca și cum aș culege întâi frimiturile de turtă dulce
din camera copilei nedeschisă în vântul privirilor


tu iubești răscolitor atunci când arunci balastul orelor
în trecutul spart
se poate să fie aceeași taină încă în piatra viselor
un fel anume al brațului tău adunând fire din plecările mele înspre noi
ca și cum ai culege a doua oară cochiliile simțirilor mele-n nocturnă
din colțul acela în care nimeni nu te-a iubit vreodată firesc


noi iubim agale simpli rătăcitori între noi
hoinărind pe aceeași balustradă fără capăt spre lume
întâlnirea va fi fost acolo unde mă începi cu tine


la cina fără tăcere eu voi fi mereu
dantela în foaie de ceară