Lumea colcăie de umbre
De plebei cu fruntea-ngustă
Nătângia ce si-o umblă
Prin a neputinței cușcă.

Leșuri curgând necurmat
Ei duhnesc de când se nasc
Nu știu altceva să facă
Doar să bântuie sau zacă.

Ochi năuci în sus bulbucă
Proslăvind vreun zân visat
Cu intregul stârv se-agață
De Edenul așteptat.