valul a sters scrierile mele de pe nisip
nu se mai vede nimic altceva decat o spalare pripita
ochii mei nu se mai indreapta spre sud
ci spre un fel de a fi dor

iubito tu nu cunosti bataia de aripa a inimii
macinata de nostalgia scoicilor duse de mare
tu nu stii ca uitarile-mi provoaca flux si reflux
intr-o complicitate tacita cu vantul

naufragiat pe insule neexistente pe harta iubirii
am abandonat demult corabia sperantei in a te regasi
pe primul val care sa sfideze gravitatia


n-am la mine decat un simulacru de sticla albastra
prin care-mi scriu dorurile in ravase de alge
arunc sticla in prima maree venita de aiurea
si astept cu talpile tanjind a rechemare
o intoarcere aleatorie a corabiilor