gri instant

eu sunt copilul lumii de asfalt,
născut în urma unei crime
în orașul meu, cenușiu și sepulcrat,
ce-mi soarbe sufletul și lasă golul ce rămâne,
un sâmbure al urletului din mine.

prietenii mei cu fețe pământii
aruncă zaruri într-un joc plăcut și amuzant,
în care eu tot pierd, pentru ca ei a se putea mândri
cu flerul înăscut și debordant.
dar eu iubesc icoana mea cu ochii gri,
și sunt salvat.

așa se scurge amarul în cupe pline peste zi,
iar eu mă simt cuprins de plictiseală
când prietenii mei îmi zâmbesc cu dinții gri,
povestind a nopții istorie vulgară.
icoana mea m-asigură că sunt iubit;
un chip de ceară,
un zâmbet gri
în carnea goală,
cumplit de goală.

sfârșit! cu cât mai tragic, mai sublim.
prietenii mei s-au dus fără iertare.
doar eu nu mai contenesc să mă-nchin
la icoana mea cu sufletul în născătoare,
ce-mi pare îngerul divin,
griul ceresc cu o sărutare,
primesc iertare,
și de împăcare am sufletul plin.