Când țărmul se logodește cu marea
Și-n frunțile lor bate spuma
De ceruri atârnă pământul
Și-n valuri se-mpiedică luna.

Atuncea văzduhul s-avântă
Spre noaptea ce picură stele
Lumină din ele să fure
Cunună să facă din ele.

Iar peșteri cu gurile large
Ce-n gâturi le șuieră vântul
Tușesc ca să poată să-nceapă
De nuntă și slujba și cântul.

Bat clopote mari în corăbii
De vrajă se mistuie zarea
E-așa de frumos când pământul
Se-ncuie-n cămară cu marea.

Și cine-ar putea să grăiască
De nunta din inima noastră?
Nici păsări cu viersul de aur
De-ar fi să ne cânte-n fereastră.

Nici ploi ce ne cad peste suflet
Nici guri ce șoptesc în neștire
Nu pot să vorbească de nunta
Din inima noastră, iubire!