O, inimă, ce-s pentru noi bălțile de singe
Și jar, și mii de-omoruri, și furia țipînd,
Suspinde ale unui întreg inferc ce fringe
Oricare ordini și pe ruine apring Vînt,

Și toată răzbunarea ? Nimic !... – Dar dacă-așa
Și vrem ? Pieriți voi, principi, industriași, senate !
Ah, jos puteri, justiții, istorii ! Ni se cade !
Pe merit ! Sînge ! singe ! văpaie de-aur, grea !

Totu-n război, teroare și-n răzbunare-aruncă,
O, Duh, al meu ! În Rană să răscolim turbați :
Republici ale lumii, vă duceți ! Și ajungă,
Popoare, regimente, coloni și împărați !

Cine-ar stîrni vîrtejuri de foc în crunte jocuri?
Doar noi și cei pe care îi credem frați. Și dacă,
Fantaști de amici, alături ne-ați fi : o să vă placă.
N-om mai trudi vreodată, talazuri, voi, de focuri !

Vă stringeți, Europa, Americi, Asia !
Răzbunătorul nostrum marș totu-a ocupat,
Cetăți și cîmpuri ! – Fi-vom zdrobiți de-a pururea !
Vor răbufni vulcanii ! oceanul revărsat…

O, inimă ! – amicii, desigur, frați îmi sînt :
Necunoscuți, voi, negrei de-om merge, dați bătaie !
Cum tremor ! peste mine, vai mie, vechi pămînt,
Din ce în ce al vostru ! pămîntul se tot moaie,

Dar nu-i nimic ! sînt, iată, aici ! intruna sînt.