ochiul acesta nu mai există
văd prin deschiderea gândului cenușa plânsă de îngeri
mâinile în lume nu mai umblă
atingerile au doar sunet de harpă fără Penelopă
umerii aceștia nu mai au clavicule
mă rotesc numai din suflet spre răsăritul oamenilor
șoldul acesta este deformat în umbra mestecenilor
în grădina orhideelor neîntâlnite
gleznele se-mpiedică-n mijlocul zilelor
strivind pașii figurați pe drumul nearătat


voi rămâne apă ducând în ea femeia
spre locul unde țărmul
deschide ochiul
limpezește mâinile
învârte umărul
acoperă șoldul
iartă glezna
înalță pasul