perdele de fum,
miros de tămâie,
iar
liniștea frunzei pare suspectă.

spre margini de vremi,
pe linii de cer
încă te caut până la sânge…

petale de ceară
înghesui
sub pleoape de lut…
păpădii fără buze te îngroapă-n uitare,
pierzându-te
ochilor din pieptul meu
stâng…

(de ce oare?)


poate
carnea ta
a-ncăput în cochilia unui melc,
răvășită de gâze și fluturi,
iar eu împart, liniștit,
firimituri din cuvinte
spre păsări
răpuse
de umbre
în cimitirul
cu negre gheare,

lanțul ochilor tăi odihnă-n cutia de brad
găsea…



duminică, 31 mai 2009