ÃŽn spatele blocului umbre feline
Alunecă peste asfaltul încins ca o melasă
În care se afundă
Roțile mașinilor
Și tocurile cui,
Lăsând cratere adânci în urmă.
Din penumbra celulei mele de BCA
Nu pot să înțeleg cum continuă să se plimbe nonșalante
Prin lumina imposibil densificată
Scuipând foton lângă foton,
Lor nu le arde pielea,
Nu le moleșește cadența pașilor.

Doi fluturi de hârtie creponată
- Unul roșu corai și celălalt verde smarald -
Vibrează la unison pe trupurile lor
(100 bpm – 200 bpm – 300 bpm)
Și în cele din urmă își iau zborul direct din carne
Lăsând în urmă crisalida conturului
Gol de culoare.

E insuportabil de cald, fereastra transpiră și ea,
Dar momentul nu a sosit încă.
Elipsa plimbării lor le împinge inevitabil
Mai aproape, tot mai aproape,
Parcă le simt deja cortegiul de feromoni
Dar mâna și ochiul nu zvâcnesc,
Nu încă.
Dar curând.
Prin pereții camerei adulmec
Și așteptarea celorlalți.