la naiba cu asta. ma privești de parcă...
de parcă ți-ar făcea plăcere
să ma vezi prinsă într-un film de groază,
alergată de ciupitul de Freddy Kruger.

mi-ai spus ca mă iubești. să-ți aduc aminte?
cuvintele tale par rupte dintr-un scenariu bântuit.
ai mainile reci și îți tremură
mai rău decât îți circulă sângele prin vene.

neuronii mei fac tumbe, sunt gata să sară prin urechi,
să depașeasca bariera recunoscutului răspuns
al unei deplasări în lumea înțelegerii
și să te privească cu ochii cruzi ai unei inocente nopți de vară...

de ce nu te oprești? tumoarea speranței acum s-a vindecat
și ochii mei par ascunși sub Niagara de sub frunte...
ai să mă lovești. gândește-te bine, căci n-am să mă mai întorc...
poate să întorc și celălalt obraz ca să simt
cât de mult mă iubești tu... pe mine.

mmmm, te simți vampir acum că sângele meu are culoarea vinului care domnește ascuns și răspicat în creerul tău putred.
de când ai intrat pe ușă te-am simțit anesteziat.

și întâmplarea face că aparența induioșatoare a oglinzii sufletului dimineața
să nu se potrivească cu cenușa nopții.

și astfel că iubirea ta mă transformă în foc,
din foc în fum
și-abia seara,
în gunoie...