Măi ciobane, măi ciobane!!!
Învățat numai cu și la butoane.
Fandosit din cale afară.
Pus pe glumă și ocară.
Cu o limbă natală ca de lemn.
Cu care te-ai dovedit mereu nedemn.
Eu știu, că tu nu vrei să plictisești.
Dar tu nu-ți dai seama când vorbești.
Cât de hilar ca om tu ești.
Atunci când cuvinte mari tu încerci să le rostești.
Înțelegem de îndată ce fel de om tu ești.
Am înțeles, ai conversația la pământ.
Deși la fraieri te dai mereu drept sfânt.
Eu însă nu te mai cred om de cuvânt.
Ești și tu identic ca mulți alții,
doar unul din nenumărații parveniți.
Ce vă lăudați mereu la lume cu luxul în care trăiți.
Dar veșnic vă plângeți la lume
și sunteți mereu nemulțumiți.
De aceea noi te rugăm,
Haide!!! Haide!!! Pa, pa, pa!!!
La revedere și la gară!!!
Deoarece gramatica ta, realmente ne omoară.