Cândva au fost niște nuci în grădina aceasta,
dar nucii au fost tăiați, iar fantomele lor
stau în soare acum și m-așteaptă
în timp ce cocoșii țipă ciudat,
poate anunță moartea nucilor de demult
sau o sărbătoare căreia i-am uitat înțelesul
și numai lumina e plină de remușcări
pentru tinerețea nucilor și a mea.
Ar trebui să fug
ori să se oprească vântul,
să nu mai clatine crengile merilor și fantomele,
poate astfel se va lămuri și înțelesul cocoșilor care țipă,
dar cioturile nucilor se întunecă de atâta lumină
și mă feresc să mai fac vreun pas
de teamă să nu țipe cocoșii din nou,
să nu mă ucidă.