Ce gândesc despre tine în seara asta, Walt Whitman, pentru că m-am plimbat pe trotuare, pe sub copaci, cu o teribilă durere de cap, stingher privind la luna plină.
În oboseala mea flămândă, și târguind imagini, am intrat în magazinul de fructe cu autoservire, luminat cu neon, visând despre enumerările tale!
Ce piersici și ce penumbre! Familii întregi cumpărând noaptea! Pasaje pline de soți! soți în avocados, copilași în tomate!-și tu, Garcia Lorca, ce făceai acolo, printre pepenii verzi?



Te-am văzut, Walt Whitman, fără copii, singuratic mâncău bătrân, căutând printre alimentele din frigider și uitându-te la băieții de la coloniale.
Te-am auzit punând fiecăruia întrebări(Cine a tăiat cotletele de porc? Ce preț au bananele? Ești îngerul meu?)
Am hoinărit printre și-n afara stocului de bidoane urmărindu-te și mergând în imaginația mea spre detectivul depozitului.
Am mers împreună, cu pași mari, în jos pe coridoarele deschise, în solitara noastră închipuire gustând din anghinare, dijmuind delicatesele glasate, fără a trece vreodată pe la casier.



Unde mergem, Walt Whitman? Ușile se închid peste o oră.
Ce cale indică barba ta în seara aceasta?
(Îți pipăi cartea și visez despre odiseea noastră din magazinul cu autoservire și mă simt absurd.)
Ne vom plimba toată noaptea pe străzi singuratice?
Copacii adaugă umbră lângă umbră, luminile se sting în case, iar noi amândoi vom fi singuri.
Colinda-vom visând la pierduta Americă dragostea stinsă automobile albastre pe șosele asfaltate, în drum spre căsuța noastră tăcută?



Oh, scumpe tată, barbă sură, bătrân singuratic-profet al curajului, cum era America atunci când Caron a părăsit luntrea lopătând cu prăjina iar tu ai ieșit pe malul fumegând privind cum luntrea dispare în apele negre ale Letei?