Tu știai că rozaurele sunt femei de abur,
când te-ai apropiat, una dintre ele,
aleasa,
părea coborâtă din lumina saloanelor
funambulești imaginea ei ți-a măcinat
instantaneu memoria.

Ca într-o vrajă ai uitat cât poate trăi
un sentiment doar acum
să-ți fi spus descântecul:

„la răscrucea dintre iad și rai
cu lameum scuaru-i plin,
de-i răpi vreuna grijă n-ai,
turna-va-n cupe de argint pelin,
în baia purpureum o să-ți mai
cabrezi pistilul cât un clin!”

Cine te crezi, de-nvălui pleoapele
cu-amurg,
o să te-ntrebe corbul care le-nsoțește
alunecând în hora descătușată
din stihii. Vreun magician caduc
și prea naiv, cu toate că
viclenele mișcări din șolduri, vezi bine,
statutul de lameum purpureum îl redau
celor care-ai crezut că sunt
femei de abur.