numai

am tot meditat auriu la cuvântul acesta
prin toate nespusele
fără să mă pot scutura cum o fac teii acum
de singura lor îndrăzneală

mă obișnuise pertinent
cu modul intim de a ne căuta înțelesurile
ca doi melci loviți intermitent
de o aversă liniștită peste o șosea de țară

închidea ușile aproape lent
cu gingășia vidă a primului pas pe Lună

uneori lăsa haine pe scaune
șosete pe covor
e o femeie frumoasă îmi spuneam
admirându-i conturul

pe maieul lui roz
îmi imaginam că voi scrie jos cenzura

seara venea ca un vers mort

ne întindeam unul lângă altul
pentru arșii de soare ce munceau la Canal

am tot meditat auriu la cuvântul acesta
azi mă bucur că el mă va conduce la cimitir
lingând dintr-o înghețată