Un gând
Tânjesc,la tot ce pare-a fi de neatins
Tânjesc,la tot ce pare-a fi de ne-pătruns
Tânjesc,spre lumea mea de vis
Tăcut.

Aprind,din vârful de condei,
O tortă-n gând,zăcut pe caldarâm
Uitat de lumea mea de vis
ÃŽn poarta, miilor de griji
Pierdut.

Încerc să prind, mimând un gest
O parte mică-n tunetul din nori
O pată,ce se vrea a fi fior
Un strop ce vrea a fi noroc,
Dar totu-n cerc ,apasă ne-văzut,
Iar eu tânjesc.
Ce poate fi mai efemer,mă uit
Un nor, o ploaie,un ecou,
Sau poate tot ce este un întreg
În vrajba,gândului ce se deschide,
Să evadeze-n vârfuri de abis,
Uitându-mă,lovit de-un nou apus.Căzut.