Cu pene moi, crestate oblic printre fibre,
cu fața ascunsă între genunchii amorțiți,
un înger cu opincile tocite
răsuflă pustiit de păcate.

... în turlă răsuna cu bătăi diforme, cardiace un clopot ruginit...

Cu sclipiri dulci, mirosind a iertare,
îi alina părul un soare
desenat de-un copil.
Degeaba...

... lacrimile se răscumpără cu ploaie...

Ah, plouă-mi măcar o dată...!
Plouă-mi tot cerul odată cu mine...!

...

Nu mai răspunde nimeni suspinelor
îngerului cu opincile tocite...
Atât, doar Ploaia mai dă semne să-l iubească.