Săgetat crepusculul de-o rază,
sângerând, pe față-mi desenează
umbrele celor naufragiați în întuneric.

Alăptată de-o stea părintește,
văd cum dindărăt umbra mea crește,
alcătuind cu ceilalți trecători un stol himeric.

***

Lacrima de sânge-n toamnă,
între indigo și negru,
cu inima se îndeamnă
să ardă-n cântec integru.

Prin ploaie trec în pas cu toți
surdo-muții tristeții
și-n ochii lor văd cum beat
mă lovesc de toți pereții,

și ploaia ascult
în mine cum își ascute
glasul ocult
sub constelațiile mute.