înfășurat în jocu-i era copilul
până când
o piatră despuiată de propria-i esență
i-a șoptit că jocul poate fi voință
voința unui leu s-a adunat în vene
și a umplut copilul
iar jocu-i cu voință

un altar pe care s-au ars și miei și vremuri
a cântat
din voință se scurse-un urlet
și leul a urlat
să vorbească cel ce are gură

urlând în sine
leul
a trezit un clopot
care din greu suflând cu glasul de metal
i-a adunat pe oameni
pe spate a crescut cocoașa
iar urletul a devenir un drum
când apostolii au încolțit grâul sacru

cămila a băut din băltoaca tăcerii
până și-a găsit pustiul

a îmbrăcat pe cap coronița de spini
om a fost

nimic