Te-aÈ™ alunga iubito-n cer din piept
Și-aș coborâ-n tăcerea de smarald
În fără de auz aș sta, ca-n fald
Când m-ai striga; dar este oare drept

Făptura in odihnă să îmi scald
Când fără tihnă-n orice zi te-aștept?
Nu-i poate dorul mult mai înțelept
Ca somnul lin, ca traiul leneÈ™, cald?

Și mai curând aceasta o aprob.
Cu ochii împietriți în răsărit
Și cotropit de-al dragostei microb

Întreaga îndoială mi-a pierit:
De-a tale brațe, pe vecie, rob
Și glasul tău e singurul meu rit.